Home » D:News » Ce droguri se consumă cel mai mult înainte de sex

Ce droguri se consumă cel mai mult înainte de sex

Ce droguri se consumă cel mai mult înainte de sex
Publicat: 20.05.2019
Un nou studiu publicat în Jurnalul de Medicină Sexuală în care s-au folosit date dintr-un chestionar din 2013 unde sunt analizate obiceiurile oamenilor din numeroase ţări cu privire la consumul de droguri, inclusiv Statele Unite şi Marea Britanie. Peste 22.000 de persoane au luat parte la studiu, mărturisind dacă au folosit sau nu droguri înainte de a face sex şi care sunt acelea.

Rezultatele nu au fost chiar surprinzătoare, pe primul loc clasându-se alcoolul. 60% dintre respondenţi au spus că au consumat alcool, cel puţin o dată, înainte de a face sex. Pe locul doi se află canabisul, consumat în proporţie de 37% de bărbaţi şi 26% de femei. Pe locul trei se află ecstasy, cunoscut şi ca MDMA, urmat de cocaină, ketamină şi nitrat de amil. Abia apoi urmează Viagra, potrivit CSÎD.

De asemenea, cercetătorii au descoperit că participanţii din Marea Britanie erau predispuşi consumulului de droguri înainte de sex, comparativ cu respondenţii din Statele Unite, Australia, Canada şi alte ţări europene.

O altă descoperire importantă a studiului este aceea că atât femeile, cât şi bărbaţii, indiferent de orientarea lor sexuală, consumă droguri înainte de sex. Mai mult, cei care consumă MDAM şi GHB/GBL susţin că au parte de experienţe sexuale mai intense.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase